Liga 3 ia startul în acest weekend, iar președintele Kids Tâmpa, Adrian Zahariea, este nerăbdător să vadă echipa în noul sezon. Oficialul brașovean este de părere că în actuala ediție de campionat, Kids Tâmpa este una dintre echipele care se poate bate pentru a duce fotbalul brașovean în liga a doua, fără a face din asta un obiectiv bine stabilit și declarat. “În contextul celor întâmplate în această vară, putem spune că suntem una dintre dintre echipele care poate avea șansa, în acest sezon, de a duce fotbalul brașovean în liga a doua. Dincolo de orice, eu sunt de părere că este foarte important să avem în Brașov cluburi cu construcții sănătoase, cu propriul centru de copii și juniori, cu piramidă completă și un climat de a face performanță, pentru că, doar în acest fel putem să ne gândim la mai mult pentru Brașov. Dacă vom avea un sezon bun, iar în ultima lui parte să fim în față, în clasament, asta nu putem să știm acum, dar cu siguranță ar fi ceva bun pentru fotbalul brașovean, ca o echipă, indiferent de numele ei, să joace în liga a doua. Dacă noi vom fi acolo, în partea de sus a clasamentului, evident că nu ne vom da la o parte”.
“Este ușor să ne criticăm unii pe alții, dar mai constructiv ar fi să facem ceva pentru fotbalul brașovean”
Adrian Zahariea a mai adăugat că este conștient că se vorbește mult îi această peroadă și se fac o mulțime de speculații și comentarii, dar că, inclusiv acest interes face bine fotbalului, pentru că atrage atenția că este un sport de care Brașovul are mare nevoie. “Este ușor să ne criticăm unii pe alții, dar mult mai costructiv ar fi să ne îngrijim toți, să ducem fotbalul brașovean mai sus. Dacă sunt mai multe echipe care pot pune umărul la asta, e și mai bine. Să nu uităm că în urmă cu mulți ani, Brașovul avea reprezentare numeroasă în liga a doua sau liga a treia, și nu se supăra nimeni, ba dimpotrivă, erau toți, un bazin important de jucători din care echipa de liga întâi putea alege. Ce s-a schimbat între timp?! E loc pentru toată lumea și mi-ar plăcea să văd rivalitate doar în teren, nu și ură în afara lui, pentru că e un consum de energie distructiv pentru toți”.
Contextul economic e greu pentru toată lumea
Președintele Kids Tâmpa consideră că Municipalitatea ar trebui să nu mai amestece politicul cu sportul, iar brașovenii să nu mai asocieze un club unui partid sau altul, ci să vină în întâmpinarea tuturor care fac ceva pentru sport, în general și pentru fotbal, în special. “Contextul economic este greu pentru toată lumea, nu doar pentru unii, iar Municipalitatea ar trebui să vină în întâmpinarea tuturor, prin acel ghid de finanțare. Este ușor să spui că un club privat are bani, dar trebuie să vezi imaginea de ansamblu, și anume că și într-un club privat investește cineva bani, tot pentru binele sportului, care aduce imagine orașului. Iar lucrul acesta asta trebuie susținut, nu criticat”.
“Ne asumăm retrogradările de până acum, dar cu mențiunea că am avut un lot de copii”
Adrian Zahariea a încheiat prin a spune că retrogradările de până acum, din liga a treia sunt asumate sută la sută, cu mențiunea că au retrogradat niște copii, nu o echipă cu o medie de vârstă aproapiată celorlalte echipe. “Ne asumăm retrogradările de până acum, dar nu și modul în care ele sunt prezentate uneori. Am retrogradat cu niște copii, cărora le-au prins foarte bine meciurile la un nivel superior, pentru că ei au jucat mereu și la Elită tineret. În acest an, însă, am întărit echipa, am transferat fotbaliști cu experiență de la care cei tineri au ce învăța. Le mulțumim că sunt parte din echipa noastră iar în acest sezon cu siguranță ne vom bate mai sus. Obiectivul este să rămânem în liga a treia și să avem o clasare cât mai bună la finalul sezonului. Cât despre faptul că am fost reprimiți în liga a treia, trebuie spus că federația mereu primește cluburi care au academii de fotbal și acoperă mai multe categorii de vârstă. Însă, la polul opus, iată că au reînscris în liga a treia și un club care a fost clasat sub noi, și anume KSE Târgu Secuiesc, dar asta nu a deranjat pe nimeni, ci doar de ce suntem noi acolo, din nou. Eu voi opta mereu pentru o exprimare a întregului context, nu doar ceea ce ne convine, pentru că așa e fair-play.”