ACS Kids Tâmpa Brașov a reușit o victorie senzațională în fața liderului seriei C5 din Liga a 3-a, CS Blejoi. „Urșii” au câștigat cu 5-2 (2-2), deși au evoluat o repriză întreagă cu un om în minus. Brașovenii au fost conduși cu 1-0 și 2-1, dar au întors rezultatul grație golurilor semnate de Iulian Nechita (4 – foto) și Vadim Covalciuc. De altfel, Iulian Nechita, atacantul Kids Tâmpa, a fost omul meciului, cu 4 reușite. Nici Covalciuc nu s-a lăsat mai prejos, înscriind cu un șut superb de la aproximativ 30 de metri. „Urșii” au evoluat toată repriza a doua cu un om în minus, după ce Cupu a primit cartonașul roșu la ultima fază a primei reprize. Și portarul Tudor Alexa s-a făcut remarcat contra prahovenilor, apărând un penalty în minutul 35 la scorul de 2-1 pentru oaspeți.

„Un joc bun făcut de băieți împotriva liderului. Un lider care a demonstrat în prima repriză că nu degeaba este pe primul loc. Însă, în repriza a doua am arătat adevăratul spirit al Kids Tâmpa. În ciuda faptului că am jucat cu un om mai puțin. Am reușit să întoarcem rezultatul și să terminăm partida cu un avantaj de 3 goluri pe tabelă. O victorie meritată pentru noi. Avem un lot bun și numeric și calitativ, cu mulți jucători tineri, care vor apărea din ce în ce mai mult în peisajul Ligii a 3-a. Așteptăm acum cu o încredere și mai mare meciul următor”, a declarat unul dintre antrenorii principali ai Kids Tâmpa, Vasile Tatarciuc.

Celalalt tehnician de pe banca „urșilor”, Ciprian Anghel, a precizat: „Un joc ce s-a încheiat cu un succes meritat. Nu am început bine, am fost conduși cu 1-0 și 2-1, dar am avut puterea de a reveni și de a întoarce soarta celor 3 puncte în favoarea noastră. În repriza a doua am arătat foarte bine, am marcat goluri frumoase și am obținut o victorie care ne dă speranțe pentru meciurile următoare”.

ACS Kids Tâmpa Brașov – CS Blejoi 5-2 (2-2)

Au marcat pentru Kids Tâmpa: Iulian Nechita (min. 25, 42, 52, 90+3), Vadim Covalciuc (min. 70)

ACS Kids Tâmpa Brașov: Alexa – Sburlea, Cupu, Bordea, Negotei – Șerban (min. 46 Kerekes, min. 90 Plăiașu), Moldovan (min. 90 Andrieș) – Stoica, Covalciuc, Garvalov (min. Clinci) – Nechita

Antrenori: Vasile Tatarciuc, Ciprian Anghel

Antrenor cu portarii/Team manager: Ionuț Murariu

Stadion: ICIM – Brașov

În etapa următoare, penultima din sezonul regular, programată pe 17 martie, Kids Tâmpa va juca pe terenul celor de la AFC Odorheiul Secuiesc. Grație succesului contra liderului, „urșii” sunt pe locul 6 în clasament, cu 18 puncte, la egalitate cu Sepsi OSK 2 Sf. Gheorghe și CS Păulești.

*Proiect cofinanțat de Consiliul Local și Primăria Municipiului Brașov