ACS Kids Tâmpa Brașov va juca duminică, 12 martie, pe stadionul ICIM, cu începere de la ora 16:00, împotriva celor de la FCSB, în sferturile de finală ale Cupei Elitelor U16. O partidă ce se anunță foarte atractivă și disputată, între două echipe puternice din Liga Elitelor. Jucătorii antrenați de Ovidiu Mihai sunt foarte motivați să facă un meci mare, împotriva echipei bucureștene, mai ales că au o șansă importantă de a prinde „careul de ași” al competiției.

„Un meci greu contra unei echipe cu o foarte mare tradiție în fotbalul românesc și una din academiile cele mai puternice din țară. Ne-am pregătit corespunzător pentru acest duel. Avem încredere în forțele noastre și că putem face un joc bun, care să ne aducă o calificare în semifinale. Ar fi ceva frumos pentru acești copii talentați, care au muncit foarte mult și care merită să ajungă sus”, a declarat Ovidiu Mihai.

Până acum, „urșii” au eliminat în șaisperezecimi pe CFR Cluj (2-0); iar în optimi au trecut de CSA Steaua (1-0).

Tot duminică, dar de la ora 12:00, ACS Kids Tâmpa Brașov U17 va juca și ea în Cupa Elitelor. Elevii lui Liviu Negoiță vor primi vizita celor de la Universitatea Craiova, într-un meci din Grupa B Vest a Cupei Elitelor U17.
Și echipa ce reprezintă Kids Tâmpa Brașov în Liga de Tineret are meci de Cupă duminică. Brașovenii, pregătiți de Florin Nistoroschi, îi vor avea ca adversari pe cei de la Universitatea Craiova, în Grupa B Vest a Cupei de Tineret, într-un joc programat la ora 14:00.
Toate cele trei dispute vor fi pe stadionul ICIM.

*Proiect cofinanțat de Consiliul Local și Primăria Municipiului Brașov