O serie de meciuri din care rămânem cu destule reușite, pentru fetele din echipele noastre de volei, în acest weekend.
Junioarele 2 au avut parte de o deplasare dificilă în Divizia Cadete, la Dacia Mioveni, din care s-au întors cu un punct, obținut la capătul unui meci pierdut în setul decisiv, scor 3-2. “Un rezultat venit pe fondul unei prestații bune a echipei, un joc vizibil îmbunătățit. La acest nivel, adversarii sunt foarte puternici și jocul este deja unul destul de agresiv. Avem nevoie de exercițiul jocului, pentru a regla anumite detalii care să ofere consistență mai mare în joc și rezultate”, a declarat George Andrei, antrenorul echipelor de volei ale ACS Kids Tâmpa.
Următorul joc al junioarelor 2 va avea loc peste două săptămâni, în compania celor de la Bravol Brașov, pe teren propriu.
Junioarele 4 au debutat frumos în Divizia Minivolei, obținând două victorii în cele trei partide disputate. Au învins cele două formații ale Bravol Brașov și au pierdut duelul cu Juvenil Nicolae Titulescu Brașov. “Un rezultat doarte bun la debut, care ne duce în acest moment pe locul doi în serie și ne dă o doză mare de încredere pentru turneele viitoare”, a mai punctat tehnicianul voleibalistelor noastre.