Echipa de junioare 2 a ACS Kids Tâmpa dispută, în acest final de săptămână, primul meci pe teren propriu. Fetele pregătite de George Andrei primesc vizita formației CNMV Ploiești, sâmbătă, de la ora 11.00, în sala de sport a Liceului Teoretic “Andrei Mureșanu”, în etapa a doua a Diviziei Cadete.
„Ne aflăm în fața celei de-a doua etape dintr-un tur de calificări. Este o premieră pentru campionatul acestei categorii de vârstă, un adevărat «tur de foc», cu partide într-o singură manșă, la finalul acesteia patru echipe calificându-se pentru grupele de elită. Am avut parte de un debut timorat, la Craiova, cu emoții, cu prea mult entuziasm. În plus, adversarul din prima rundă este, se pare, una dintre echipele bune ale acestui campionat. Încercăm, sâmbătă, să facem un joc bun, să ne apropiem chiar victoria, pentru a putea fi optimiști în ceea ce privește accederea în a doua fază a campionatului. Jocul mai are încă de suferit, avem două fete noi, am schimbat sistemul, așa că mai avem de reglat lucruri. Dar obiectivul nostru este să ne clasăm în primele patru, fapt ce ne-ar oferi calificarea în grupele de elită”, a precizat antrenorul George Andrei, înainte de primul joc acasă, în Divizia Cadete.
Formația pregătită de George Andrei a fost repartizată de Federația Română de Volei în Seria D, alături de LPS Viitorul Pitești, CSȘ Târgoviște, CNNT Craiova, CNMV Ploiești, Bravol Brașov A, Bravol Brașov B și Dacia Mioveni.
- Lotul ACS Kids Tâmpa, junioare 2: Săulescu Elena (cpt), Irimia Miruna, Bocăneț Andreea, Stan Maria, Piu Ștefania, Crâșmaru Maria, Milu Alisia, Chiriță Cătălina.