Componenți ai grupei noastre de 2007, Horia Grideanu și Eric Balint au primit o nouă convocare pentru o acțiune a echipei naționale U15 a României. Cei doi se vor prezenta, pe 19 septembrie, la Centrul Național de Fotbal de la Buftea, unde se vor afla până pe 25 septembrie. Pe lângă antrenamentele zilnice, stagiul va cuprinde și un joc școală.
Nou formata reprezentativă Under 15 este a șasea națională de juniori pentru care ACS Kids Tâmpa trimite tineri jucători. Practic, clubul nostru a reușit să aibă sub tricolor componenți ai tuturor primelor sale șase generații: David Tălmaciu (2002), Nicolas Antone, Vadim Covalciuc, Sergiu Pîrvulescu și Andreas Chirițoiu (2003), Iustin Grigore, Alex Mihăilă, Andrei Moldovan (2004), Cătălin Stoica (2005), Mario Vlad (2006) iar acum Horia Grideanu și Eric Balint (2007).
„Acești 12 băieți sunt cea mai mare bucurie pentru noi. Dovedim, încă o dată, că suntem cea mai bună școală formatoare din această zonă a țării și știm să creștem jucători, punem accent pe dezvoltarea individuală, astfel că generație de generație copiii noștri intră în atenția selecționerilor. Mergem în continuare pe aceleași principii, iar toate metodele, strategiile pe care le adoptăm, sunt folosite pentru a crește tineri fotbaliști de valoare”, a precizat Nicolae Văduva, manager tehnic al ACS Kids Tâmpa.

*ACS Kids Tâmpa, proiect cofinanțat de Consiliul Județean Brașov.