Privim bucuroși debutul noului sezon din Liga a 2-a, competiție în care își face loc pentru prima dată și un jucător crescut de ACS Kids Tâmpa. Este vorba despre Sergiu Pârvulescu, împrumutat la SCM Gloria Buzău, formație care joacă, de la ora 12.00, pe teren propriu, împotriva celor de la Concordia Chiajna. Tânărul fundaș este anunțat titular 🙂 .

„Sergiu Pârvulescu (fundaş central – 17 ani), crescut la ACS Kids Tâmpa Braşov a evoluat şi la AS SR Municipal Braşov (Liga a 3-a). În vara anului trecut a fost convocat la lotul naţional U16 al României, care a organizat, la Centrele FRF de la Buftea şi Mogoşoaia, un turneu UEFA de dezvoltare”, este prezentat Sergiu pe site-ul buzoienilor, într-un material în care aceștia își prezintă lotul sub ideea că „experiența și tinerețea fac front comun pentru un parcurs cât mai bun al Gloriei”.

„Am considerat că pentru Sergiu împrumutul este cea mai bună variantă în acest sezon. Îl vor ajuta meciurile de nivelul Ligii a 2-a și sperăm ca la finalul campionatului să fie convocat în naționala U19 a României pentru Campionatul European, chiar dacă vorbim de o selecționată 2002, iar el este născut în 2003”, a declarat Nicu Văduva, manager al ACS Kids Tâmpa.

Succes, Sergiu!