ACS Tâmpa Brașov / ACS Kids Tâmpa Brașov a fost mereu o poveste de succes. Încă de la înființare, în 2009. Mai mult decât un club, ca să parafrazăm deviza celor de la FC Barcelona. O grupare „alb-albastră” gândită pentru a reda gloria de altădată a fotbalului brașovean și numai.

Exact acum 6 ani, pe 2 iunie 2014, ACS Tâmpa Brașov a cules primele roade ale unei munci asidue. Mai exact, grupa 2003, aflată atunci într-un parteneriat cu Corona Brașov, a câștigat titlul de campioană națională, primul din istoria formației de la poalele Tâmpei. „Urșii” s-au impus, cu 7-6, la loviturile de departajare, după 0-0 la finalul minutelor regulamentare, în fața celor de la Steaua București, la capătul unei finale foarte frumoase. Elevii lui Nicu Văduva au demonstrat atunci că fotbalul brașovean are un viitor frumos și că, dacă ai oamenii potriviți, totul este posibil.

Grupa 2003 a ACS Tâmpa Brașov a mai arătat apoi că este una din cele mai bune din țară, lucru dovedit și de rezultatele ulterioare, dar și de faptul că de aici au făcut pasul câțiva jucători spre echipa națională. Sergiu Pîrvulescu, Nicolas Antone sunt prezențe constante la echipa națională de juniori U17, iar Vadim Covalciuc este și el om de bază al reprezentativei similare a Republicii Moldova. De asemenea, tot de la generația 2003 a ACS Tâmpa Brașov, Iustin Grigore (născut în 2004) a ajuns la celebra academie a OSC Lile, iar Răzvan Iorga este acum legitimat la Viitorul Constanța.

O poveste frumoasă, scrisă de niște oameni inimoși, care au crezut în forțele lor și a căror muncă s-a văzut și se vede în continuare.

 

2 iunie 2014, primul titlu național pentru clubul nostru