Mult a fost, puțin a mai rămas. Oficialii ACS Kids Tâmpa Brașov se pregătesc intens pentru reluarea antrenamentelor de grup, după o pauză foarte mare cauzată de pandemia de coronavirus. Deși încă nu este oficială, data de 1 iunie este una probabilă pentru revenirea la pregătire. Se așteapă, în această săptămână, decizia Gurvenului și oficialităților competente, care vor hotărâ dacă și ce alte măsuri de relaxare se mai impun, după cele din 15 mai de când am intrat în Stare de Alertă.
„Noi sperăm ca de la 1 iunie să putem da drumul la antrenamentele de grup. Așteptăm în acest sens deciziile autorităților în următoarele zile. A fost o perioadă lungă, în care a trebuie să găsim soluții inedite pentru a face o pregătire cât mai bună, dată fiind situația, dar am dori să reintrăm cât de cât în normal. Știu că și copiii pe care îi avem la club abia așteaptă să-și revadă colegii, prietenii și să se bucure de fotbal și de sport în general. Am fi foarte bucuroși dacă am putea să ne întoarcem la un ciclu de pregătire normal, care să ne ajute să ne antrenăm pentru următorul an competițional și să obținem rezultatele la care visăm. Vreau să menționez că vom lua toate măsurile și vom respecta toate indicațiile și recomandările de la autorități pentru a ne desfășura activitatea cât mai în siguranță și pentru a rămâne toți sănătoși”, a declarat managerul general al clubului, Nicu Văduva. În cazul în care se vor putea relua antrenamentele de grup de la 1 iunie, fiecare copil va fi înștiințat de antrenorul de la grupa sa de vârstă și va primi și un mesaj cu programul de pregătire.