În viață trebuie să visezi la lucruri mărețe pentru a avea cu adevărat șanse de a reuși lucruri frumoase. Chiar dacă ești la o vârstă fragedă sau ai văzut mai multe primăveri, nimic nu este imposibil. Atât timp cât îți dorești cu adevărat și muncești cu ardoare și pasiune pentru visele tale. Sebastian Șerban (2006) este un tânăr mijlocaș, produs al Academiei de Fotbal ACS Kids Tâmpa Brașov și component al echipei din Liga a 3-a a clubului brașovean, care își dorește să facă multe în viață. Vrea o carieră în sportul pe care îl iubește cu pasiune de când era mic, dar și are o dorință foarte mare de a ajuta oamenii. „Cui nu-i place fotbalul? Această disciplină sportivă care aduce atât de mulți oameni împreună în întreaga lume. Și eu, ca mulți alți copii, sunt un fan de mic al fotbalului, mă jucam mai mereu cu mingea prin casă și mi-am dorit enorm să ajung să-l practic”, povestește Sebastian.
Sosit de la o vârstă destul de fragedă la Kids Tâmpa, Sebastian Șerban a crescut încet-încet, ajungând să joace multe meciuri în Liga Elitelor, iar, din sezonul trecut, a făcut pasul și la echipa de seniori a clubului, care evolează în Liga a 3-a. „Mă bucur că am primit încrederea de care aveam nevoie pentru a progresa. Asta m-a ajutat foarte mult, pentru că am prins încredere în mine, mai ales în meciurile tari din Liga Elitelor și Liga a 3-a. Este important pentru un jucător tânăr ca mine, aflat la început de carieră, să aibă parte de partide cu miză, cum sunt cele din Liga Elitelor și Liga a 3-a, pentru a putea crește și a arăta că, pe lângă talent, ai nevoie și de multă muncă pentru a reuși”, a mai adăugat tănârul fotbalist al „alb-albaștrilor”, care a spus că: „Este o diferență importantă între Liga Elitelor și Liga a 3-a, dar, chiar dacă la debut am avut parte de emoțiile inerente, am trecut rapid peste și pot spune că am început să mă adaptez bine la rigorile unei competiții de seniori. Sunt sigur că vom avea parte de un final de sezon în care să strângem suficient de multe puncte încât să ne atingem obiectivul”, a continuat fotbalistul „urșilor”.
Evoluțiile bune de la seniori și din Liga Elitelor i-au adus lui Sebastian Șerban și o convocare la lotul național U16. „A fost ceva frumos de tot. Mi-a dat așa, un vibe bun, convocarea la echipa națională. Este visul oricărui fotbalist să ajungă să-și reprezinte țara, astfel că să fiu convocat la lot este o mare mândrie pentru mine. Sigur, îmi doresc ca astfel de momente să fie din ce în ce mai dese. De asemenea, vreau să progresez cât mai mult și să fac pasul cât mai repede spre Liga 1 și apoi spre o echipă din străinătate. Consider că am tot ce e nevoie pentru a reuși. Trebuie doar să muncesc și mai mult, să pun și mai multă pasiune, pentru că sunt sigur că vor veni și oportunitățile de a crește și de a ajunge mai sus”, a declarat Sebastian.
Tânărul mijlocaș al „urșilor” este conștient că viața de sportiv nu este una lungă și că trebuie să se gândească și la momentul în care cariera sa de fotbalist se va încheia. „Știu și sunt conștient că nu voi juca fotbal pentru totdeauna. Va veni și acel moment în care va trebui să mă gândesc pe ce drum să o apuc. Eu deja cam știu ce vreau să fac. După ce voi absolvi liceul, vreau să mă înscriu la Medicină, să devin doctor. Doctor ortoped. Și în paralel vreau să mă pregătesc să urmez și o carieră ca preparator fizic. Sunt două profesii care au multe puncte în comun și m-aș bucura să ajung să le practic”, conchis Sebastian Șerban, care este în prezent elev al Colegiului de Științe „Grigore Antipa” din Brașov, specializarea Protecția Mediului.
Câteva lucruri despre Sebastian Șerban:
– este fan declarat al celor de la Ajax Amsterdam – „Îmi place foarte mult stilul lor, filosofia lor de joc. Faptul că pun accent foarte mult pe tineri. Ceva ce doar Gică Hagi a reușit în România. Mi-ar plăcea să joc într-o zi la Ajax!”
– fotbaliștii pe care îi admiră cel mai mult nu sunt Lionel Messi sau Cristiano Ronaldo, ci Frenkie De Jong (FC Barcelona) și Jude Bellingham (Borussia Dortmund)
– când nu e la școală sau la antrenament, tot fotbalul îi ocupă timpul: este foarte pasionat celebrul joc video FIFA
– mai este și un mare „devorator” de filme – „Filmul care mi-a plăcut cel mai mult este Creed 2”
– cea mai mare dorință a lui Sebastian? – „Vreau să-mi fac părinții mândri de mine”
*Proiect cofinanțat de Consiliul Local Brașov și Primăria Municipiului Brașov