ACS Kids Tâmpa a învins, sâmbătă după amiază, liderul playout-ului din Seria a 5-a a Ligii a 3-a, CS Blejoi. Băieții lui Ciprian Anghel și Vasile Tatarciuc s-au impus cu 2-1 (1-1). Prahovenii au deschis scorul prin Lambru, din penalty (28), iar Nechita a egalat în prelungirile primei reprize. Ca și în prima parte, după pauză tinerii jucători ai Tâmpei au reușit să mențină echilibrul contra uneia din echipele experimentate din C5, iar pe final profitând și de faptul că oaspeții au rămas în zece oameni, după eliminarea lui Munteanu, pentru al doilea cartonaș galben (80), au forțat victoria. Aceasta avea să vină în prelungiri, când același Nechita a scăpat singur cu portarul advers și a marcat pentru a doua oară.
„Cred că a fost un joc destul de bun, în care ne-am ridicat la nivelul adversarului, una dintre echipele bune ale seriei, care ar fi meritat, poate, să evolueze chiar în playoff. Ne bucurăm că scorul ne-a fost favorabil și vom lua joc cu joc, în acest final de sezon, încercând să scoatem cât mai mult din fiecare”, a spus Vasile Tatarciuc, unul dintre antrenorii „urșilor”.
În afara victoriei, de remarcat este debutul la seniori al lui Sebastian Șerban (foto jos), jucător născut în 2006 și aflat în circuitul echipei naționale U16. Mai mult, „alb-albaștrii” au încheiat meciul cu doi jucători născuți în 2006 pe teren, Șerban și Plăiașu.
„Un joc bun, încheiat, din fericire, cu un rezultat pozitiv. Așa putea fi și în urmă cu o săptămână, am jucat bine și la SR, dar rămânem cu frustrarea de a nu fi rămas cu niciun punct din acea întâlnire. Echipa traversează o perioadă bună, ca joc, sperăm să creștem, să adunăm puncte, iar deși șansele de salvare sunt mici, nu ne costă nimic să sperăm până în ultima clipă”, a precizat și Ciprian Anghel.
- Kids Tâmpa: Alexă – Stoica, Cupu, Potecu, Zota – Dima, Mitrică – Spătaru (94 Șerban), Kerekes, Bugnar (85 Plăiașu) – Nechita (93 Clinci)