Calificată în faza următoare a Diviziei Minivolei încă din urmă cu aproape o lună, echipa de junioare 4 a ACS Kids Tâmpa a disputat, în acest final se săptămână, ultimul turneu din anul 2021.
În sala de sport a Colegiului „Nicolae Titulescu”, fetițele antrenate de George Andrei au câștigat cu Bravol Brașov și au pierdut cu Juvenil NT Brașov, la capătul unui meci frumos, foarte disputat.
„Ne-am asigurat prezența în Faza Semifinală de pe poziția a doua a seriei din care am făcut parte. Este o performanță cu atât mai valoroasă cu cât timpul fizic pentru antrenament general și specific a fost unul foarte scurt, adică trei luni de pregătire. Sunt fetițe foarte talentate, inteligente și muncitoare și le mulțumesc atât celor din club cât și părinților pentru timpul, energia și încrederea acordată mie și acestei echipe”, a precizat antrenorul secției de volei a clubului nostru.