Moment deosebit pentru fetele din echipa de fotbal U13 a ACS Kids Tâmpa, în acest weekend având loc debutul lor în Liga Feminină U13. Trupa antrenată de Bogdan Gordaș a fost gazda primului turneu al sezonului 2021-2022, pe terenul sintetic de la baza ICIM. Fotbalistele în alb și albastru, alături de oaspetele și în același timp colegele din Seria a 6-a, CS Mioveni și Sport Team București, s-au bucurat din plin de fotbal. Au trăit intens golurile, dar și ratările, pasele, dar și driblingurile sau centrările.
O adevărată bucurie și chiar un spectacol fotbalistic, așa cum suntem siguri că vor fi și următoarele turnee! Felicitări, fetelor!
Lot U13 fete:
Astroi Ayda Sabine, Bucșa Aida, Bucșa Ariana, Bucur Cosmina, Ciucu Mara, Ene Amalia, Iatan Ștefania, Lazăr Alexandra, Rusu Maia, Suciu Carina, Tudorin Maya, Pirse Octavia.