ACS Kids Tâmpa Brașov a pierdut la limită meciul de la Târgu Secuiesc, împotriva echipei locale KSE, scor 1-0 (1-0).
Gazdele au deschis scorul prin Tanko (min. 33), iar urșii au irosit șansa unui rezultat de egalitate pe final, când Moldovan a ratat un penalty acordat după un fault la Mureșan (85).
„În prima repriză, gazdele au fost puțin peste noi, am intrat moi în joc. Golul a venit cu o execuție imparabilă, șut la vinclu. După pauză am întrat mai hotărâți pe teren, am arătat altceva și pe acest fond am avut și noi ocaziile noastre de a marca. Ținând cont că am ratat și acel penalty, pe final, cred că nu exagerăm dacă spunem că meritam un egal. Ar fi fost bun pentru moralul băieților, dar mergem înainte cu încredere pentru finalul de sezon”, a declarat Ciprian Anghel, antrenor Kids Tâmpa.
În ultimele etape din sezonul regulat, “alb-albaștri” vor întâlni pe CS Blejoi (acasă) și pe Corona Brașov (în deplasare), iar apoi ar putea disputa un meci de baraj împotriva unei formații venită din Liga a 4-a.