ACS Kids Tâmpa Brașov U16 și-a început cu o victorie sezonul din Liga Elitelor. „Urșii” s-au impus, în primul joc din 2021, cu 4-2, pe terenul celor de la Sepsi OSK Sf. Gheorghe. Brașovenii au reușit un meci foarte bun, marcând de patru ori (Spătaru 2, Clinci și Stoica), dar ratând și alte oportunități de a înscrie. Un debut cu dreptul într-un sezon inedit.
Tehnicianul Florin Nistoroschi a început cu: Roman – Cantauz, Mititelu, Stan, Vasile, Vasu, Tache, Tenică, Spătaru, Stoica, Clinci. Au mai intrat: Vlad, Plăiașu, Adragăi și Bordea.
În următorul meci, programat pe 24 aprilie, Kids Tâmpa Brașov va juca acasă, cu LPS Iolanda Balaș-Soter Buzău. Sezonul 2021 al Ligii Elitelor U16 este unul foarte scurt, fiecare echipă disputând doar 5 meciuri, iar prima clasată din feicare serie merge mai departe la turneul eliminatoriu.