Deși în România copiii încă se antrenează „în condiții speciale” și nu au parte de competiții de aproape șapte luni, Italia, una dintre țările cele mai afectate de pandemia de coronavirus, a dat restart meciurilor.

Printre puștii care visează la derby-urile din Serie A, construindu-și pas cu pas, în „calcio giovanile”, viitoarea carieră, se regăsește și un produs 100% al academiei Kids Tâmpa: Andrei Albuțiu.

A făcut parte din grupa noastră de 2007 încă de la primul antrenament al acesteia, iar de un an și jumătate este component al uneia dintre grupele academiei celor de la Brescia Calcio. Vorbim despre unul dintre cele mai importante centre de formare din „Peninsulă”.

În ultimul meci disputat, trupa lui Andrei a dispus de rivalii din Lombardia de la Internazionale Milano, scor 5-2, fostul „ursuleț” trecându-și numele pe lista marcatorilor.

„Andrei a fost unul dintre liderii echipei care a fost vicecampioană a României la Under 11, în urmă cu doi ani, primind atunci și premiul de cel mai tehnic jucător al finalei. Nu a fost singura distincție, pe vremea când juca pentru Kids Tâmpa alegându-se cu numeroase premii individuale. Ne bucurăm de faptul că a făcut acest pas! Suntem mândri și bucuroși că un copil crescut la Kids face față cu succes la un nivel înalt în fotbalul juvenil! Personal, sunt convins că Andrei va fi un jucător de bază al lotului național al României și acolo se va întâlni cu siguranță cu câțiva colegi din grupa de la Brașov”, a spus Cristi Cristea, antrenor al grupei 2007 a ACS Kids Tâmpa.

„In bocca al lupo!”