O nouă săptămână, un nou meci pentru ACS Kids Tâmpa Brașov în seria 5 a Ligii a 3-a. Elevii lui trioului Ciprian Anghel-Nicu Văduva-Adrian Hârlab vor juca vineri, de la ora 17:00, în deplasare, împotriva celor de la AFC Odorheiu Secuiesc. O deplasare dificilă, pe terenul unei echipe care a învins, la Brașov, pe AS SR, una din favoritele la primele locuri în serie. „Ne așteaptă un meci dificil, cred că vom întâlni una dintre cele mai bune echipe din serie. De altfel, seria este una dificilă, cu destule echipe care vor promovarea. Pe de altă parte, pentru noi ar fi fost la fel în oricare altă serie, ținând cont de media de vârstă a lotului. Am avut o săptămână bună la antrenamente, cred că am reușit să depășim starea de euforie de după prima victorie. Suntem într-o relație bună cu Florin Stângă, cu siguranță va dori ca echipa lui să se impună, vom vedea la ora jocului cine va avea câștig de cauză. Mergem hotărâți să câștigăm, dar ar fi bun și un rezultat de egalitate”, a declarat Ciprian Anghel, în cadrul unei conferințe de presă susținută la sediul sponsorului tehnic al echipei Kelme România.

Unul din jucătorii de bază ai echipei, Robert Marin, fost la SR Brașov și Olimpic Cetate Râșnov, a subliniat și el importanța disputei cu echipa din Harghita: „Este o bucurie să joc la în Liga a 3-a alături de colegii mei de la juniori. Cred că începem să căpătăm experiență și în timp vom putea să jucăm și la un nivel superior celui de acum. Am muncit mult pentru prima victorie, la fel și pentru meciul de la Odorhei și sperăm să avem și acolo un rezultat bun. Va fi o plăcere să mă reîntâlnesc cu Florin Stângă”.
„Urșii” au un moral bun după ce au învins, runda trecută, cu 2-1, pe Olimpic Cetate Râșnov.