Sportivii de la ACS Kids Tâmpa Brașov au reușit să obțină cinci titluri de campion național la categoria U13 la ediția 2022 a Campionatelor Naționale de Badmiton ce au avut loc zilele trecute. Maxim Iacob, unul dintre sportivii cei mai promițători de la clubul nostru a reușit performanța de a câștiga locul 1 la toate întrecerile la care a participat la „naționale”: simplu băieți, dublu băieți (alături de colegul de la club, Victor Vizi) și dublu mix (alături de colega de la club, Amalia Vlad). „Este performanță foarte bună pentru Maxim, dar și pentru Victor și Amalia. Un rezultat poate pe alocuri surprinzător, dar meritat și venit în urma multor ore de pregătire intensă. Dacă anul trecut obțineam doar două titluri de campion, acum am luat cinci, ceea este extraordinar. Nu trebuie să uităm nici celelalte prezențe pe podium ale Amaliei Vlad, Karinei Fülöp și Victor Vizi, care ne-au întărit poziția de unul dintre cele mai bune cluburi de copii și juniori din țară. Îi felicit pe toți sportivii noștri și le spun că, greul abia acum începe”, a declarat antrenorul-coordonator al secției de badminton de la Kids Tâmpa Brașov, Dan Stegaru.
Maxim Iacob, Victor Vizi și Amalia Vlad, campionii de la Kids Tâmpa
Cinci titluri de campion național, obținute de trei sportivi: Maxim Iacob, Victor Vizi și Amalia Vlad. Dacă pentru Maxim Iacob așteptările erau mari, el câștigând și anul trecut titlul la simplu și la dublu masculin, surprizele au venit de la Victor Vizi și Amalia Vlad. Cei doi sportivi de la Kids Tâmpa Brașov au obținut rezultate bune și la individual, ambii situându-se pe locul 3 la simplu băieți, respectiv fete. Totodată, Amalia Vlad a terminat campionatul național pe locul 3 și la dublu fete, unde a făcut echipă cu Cristina Florea de la Interfast Bacău. Nu trebuie uitată nici o altă sportivă de la clublul nostru, Karina Fülöp, care, împreună cu Eliza Marinescu de la Siderurgistul Galați, s-a clasat de asemenea pe locul 3 la dublu fete. „Dacă la Maxim mă așteptam la rezultate foarte bune, Victor, Amalia și Karina au fost surprizele acestui campionat. Au arătat o ambiție și o determinare foarte mare, care s-a văzut în teren și în rezultatele obținute. Și-au dorit foarte mult să arate că au un viitor frumos și mă bucur mult pentru ei”, a mai adăugat Dan Stegaru.
Pe lângă cei patru menționați mai sus, Kids Tâmpa a avut la „naționale” și alți doi sportivi la categoria U13, pe David Farca și Teodor Arsene, care au avut evoluții bune, demostrând că au potențial.
Tot zilele trecute s-a desfășurat și ediția 2022 a Campionatelor Naționale de Badminton la categoria U23. O întrecere unde Kids Tâmpa Brașov a fost reprezentată de Rareș Garalbatin, un sportiv de doar 17 ani. Rareș a ajuns și la competiția de simplu și la cea de dublu până în sferturile de finală, reușind să facă față unor adversari mult mai experimentați decât el.
*Proiect confinanțat de Consiliul Local și Primăria Municipiului Brașov