Răsvan Ionescu are o poveste aparte, fiind născut pe 17 octombrie 2002, în Statele Unite ale Americii, la New York, Astoria.

Mijlocaș central defensiv sau fundaș central, a început fotbalul la clubul școlii catolice la care învăța, iar apoi făcut parte din diverse academii din metropola americană: New York Cosmos, BW Gottschee Soccer sau Brooklyn Met Oval.

De câțiva ani familia sa s-a întors în România, așa că Răsvan s-a alăturat academiei ACS Kids Tâmpa, fiind antrenat de Nicolae Văduva, Ciprian Anghel, Adrian Hârlab și Ovidiu George Mihai.

Este elev în clasa a 12-a, la Liceul cu Program Sportiv, iar după Bacalaureat și-ar dori să urmeze cursurile Facultății de Educație Fizică și Sporturi Montane, specializarea kinetoterapie.

Hobby-ul cu care își petrece timpul liber… gătitul.

Ține cu… FC Liverpool.

Antrenorii preferați… Jurgen Klopp și Antonio Conte.

Dintre starurile fotbalului mondial îi prefer pe Thiago Alcantara și Steven Gerard, acesta din urmă retras, antrenor în prezent al lui Glasgow Rangers.

Visul lui Răsvan este … „să ajung să am clinica mea de kinetoterapie și să fiu recunoscut pentru ceea ce fac, să am propriul restaurant”.

Pentru sezonul de primăvară… „îmi doresc să avem rezultate mai bune și un joc colectiv mai bun. Personal, aș vrea să îmi îmbunătățesc viteza de joc!”.