Finalul unui an dificil pentru grupele 2007, 2008 și 2009
Atipicul an 2020 s-a incheiat pentru grupele 2007, 2008 și 2009 cu un ultim antrenament, care a avut loc luni, 21 decembrie. Concluziile acestor 12 luni grele, dar din care, ca din orice încercare, am avut și destule de învățat, ni le spune Cristi Cristea, coordonator al grupelor de minifotbal de la ACS Kids Tâmpa și antrenor, alături de Bogdan Gordaș, al formațiilor de 07, 08 și 09.
„Încheiem un an 2020 în care ne-au lipsit foarte mult meciurile, dar vedem partea plină a paharului și ne bucurăm că am putut să ne antrenăm. Chiar daca au fost condiții «speciale», ne-am adaptat și am putut să ne organizăm activitatea, oferind copiilor condiții bune de pregătire”, ne-a povestit Cristi.
Ineditul acestei perioade a fost faptul că, deși vorbim de categorii diferite de vârstă, copiii celor trei grupe s-au antrenat împreună în ultimele luni.
„Faptul că nu au existat competiții ne-a făcut să ne regândim un pic strategia la aceste grupe, în sensul că am făcut mai multe grupe valorice de antrenament, în cadrul cărora fiecare copil a avut alături, la antrenamente, colegi de același nivel valoric, de pregătire și chiar fizic. Împreună cu Bogdan, am rămas plăcut impresionați de cum s-au comportat și sperăm să-i revedem curând și în competiții!”, mai precizează tehnicianul acestor grupe.
Cum vorbim de vârste la care încă nu e deloc târziu să începi fotbalul, cei doi antrenori așteaptă la baza ICIM și alți copii născuți în 2007, 2008 și 2009, dornici să se alăture „ursuleților”: „Vom relua antrenamentele pe 11 ianuarie. Aștetptăm în continuare alături de noi copii dornici să se antreneze într-un cadru organizat, într-un mediu liniștit, unde predomină buna dispoziție, propice performanței!”.
Cristi Cristea – 0726250286 / Bogdan Gordaș – 0753698886
FOTO: O parte dintre componenții celor trei grupe, la ultimul antrenament din 2020.