Al treilea „urs” care ne spune câte ceva despre el este Robert Marin.
Născut pe 1 august 2002, este om de mijlocul terenului, atât în poziție defensivă cât și ofensivă. În afară de cel „alb-albastru” al Tâmpei, a mai îmbrăcat tricourile formațiilor Corona Brașov, FC Zagon, SR Brașov și Olimpic Cetate Râșnov, trecând, de-a lungul timpului, prin mâinile antrenorilor Ciprian Anghel, Nicolae Văduva, Cătălin Voicu, Marius Filip și Florin Stângă.
Elev la Liceul cu Program Sportiv din Brașov, se gândește și el să urmeze cursurile Facultății de Educație Fizică și Sporturi Montane de la Universitatea „Transilvania”.
Fotbaliștii preferați… Lionel Messi și Luca Modric. Antrenorul preferat… Jose „Pep” Guardiola.
Ține cu Dinamo București și FC Barcelona.
Hobby-urile lui Robert sunt plimbările prin natură, dar și practicarea altor sporturi, pentru recreere.
Cel mai mare vis… „Să ajung acolo unde mi-am propus!”.
Se ghidează după deviza… „O minte sănătoasă într-un corp sănătos”.
De la partea a doua a sezonului își dorește … „Să fim la fel de uniți ca până acum, să câștigăm cât mai multe puncte și să dăm ce e mai bun din noi”.