Parcurs foarte frumos, în acest final de sezon, pentru echipa de junioare 2 a ACS Kids Tâmpa. După ce au reușit calificarea în Turneul Final – speranță a Campionatului Național J2 – Baucem, fetele pregătite de Cristina Marin și prof. Florin Paraschiv au ajuns chiar până în ultimul act al competiției de la sala Metrom. Au fost meciuri disputate într-o atmosferă foarte frumoasă, cu galerii care și-au susținut frenetic, dar cu fair-play, formațiile favorite. Jocuri disputate, decise uneori după prelungiri, iar fetele noastre au lăsat o foarte bună impresie celor care au luat parte la turneu, prin eforturile, spiritul de sacrificiu și determinarea lor.

În grupă, „ursoaicele” au câștigat duelurile cu CSM Târgu Mureș (37-26) și LPS Banatul Timișoara (37-28), pierzându-l pe cel cu CSȘ Buzău (25-34), iar apoi, la capătul unui meci dramatic, după prelungiri, junioarele 2 și-au adjudecat semifinala cu Uniriea Slobozia (34-32). În finala, adversarul CSȘ Buzău s-a impus cu 39-22.

La finalul competiției, în echipa turneului, ACS Kids Tâmpa a avut două jucătoare, Larisa Torok – cel mai bun portar, respective Ștefania Tana – cea mai bună extremă stânga.

„Nu pot să exprim în cuvinte cât de fericită și de mândră sunt în acest moment! Deși la începutul campionatului nu ne-a dat nimeni vreo șansă, în urma ultimelor meciuri am dovedit contrariul. Puțini au fost cei care au crezut în noi ca echipă și în mine ca antrenor tânăr, dar iată că la 23 de ani am demonstrat că se poate orice, atâta vreme cât exista pasiune, dorință și multă muncă. În ultimul an am trecut prin multe împreună, am râs, am plâns, am glumit, dar în urma a tuturor lucrurilor am reușit să legăm prietenii și să formăm cu adevarat o echipă! Suntem la început de drum, dar știu că am alături fete muncitoare, serioase și dornice să ofere totul pe teren! Am câștigat ce era mai important.. o a doua familie! Mulțumesc clubului ACS Kids Tâmpa, care a crezut în mine și mi-a oferit tot sprijinul, mulțumesc domnului profesor Florin Paraschiv, cu care formez o echipă bună, părinților pentru toată susținerea și nu in ultimul rând, multumesc celor mai minunate fete pentru toate momentele frumoase pe care le-am trăit!”, a declarat tânăra antrenoare Cristina Marin.

„O experiență unică, de neimaginat cu o lună în urmă! Aș rezuma întregul turneu la un singur joc. Semifinala epică cu CSM Unirea Slobozia, care s-a decis după prelungiri în favoarea echipei noastre. În acel joc am văzut de toate. Ambiție, determinare, suferință, durere, lacrimi, camaraderie, execuții tehnice de excepție, parade senzaționale, risipă de efort, concentrare, sacrificiu și multe altele. Și cel mai important lucru, la sfârșit, am văzut 16 perechi de ochi lăcrimând de bucurie. O bucurie pe care nu o poți vedea decât în ochii unor copii. Atunci am înțeles ca avem cu ce și, mai ales, cu cine construi echipe competitive pe viitor. Că am pierdut finala, nu mai contează. Am câștigat ceva mult mai important, ÎNCREDEREA de a continua și de a fi pe zi ce trece mai buni. Ne vom bucura câteva zile, timp în care vom participa la Festivalul Național de Minihandbal, iar din 19 iunie începem pregătirea pentru noul sezon competițional. Știu ca presiunea și așteptările vor fi din ce în ce mai mari, dar “presiunea este un privilegiu”!”, a spus prof. Florin Paraschiv, noul director tehnic al secției de handbal a ACS Kids Tâmpa.

Felicitări! 🙂

* Proiect cofinanțat de Consiliul Local Brașov și Primăria Brașov.