Ovidiu Mihai, antrenorul ACS Kids Tâmpa Brașov U16 a declarat că elevii săi au avut multe de învățat din experiența Cupei Elitelor 2022/2023, unde s-au oprit în sferturile de finală. Brașovenii au fost învinși, cu 3-0, pe propriul teren, de FCSB, una din favoritele la trofeu, dar au părăsit competiția cu fruntea sus, după evoluții apreciate.
„Singurul nostru regret este că puteam face mai mult în meciul cu FCSB. Un joc ce s-a decis în prima repriză, când băieții noștrii au fost apăsați de miza partidei, iar asta s-a văzut în exprimarea din teren. După pauză, am jucat mult mai bine, am avut și destule șanse de a marca, dar am întâlnit un adversar puternic, unul dintre principalii candidați la trofeu, astfel că aventura noastră s-a încheiat în sferturile de finală. Eu sunt mândru de băieți, de felul cum au tratat și s-au implicat în meciuri, cum s-au pregătit. Am reușit să eliminăm adversari importanți, precum CFR Cluj sau CSA Steaua, iar în sferturi am dat o replică bună celor de la FCSB. Cupa Elitelor a fost o experiență din care am avut multe de învățat. Lucruri ce ne vor ajuta să creștem în viitor”, a spus Ovidiu Mihai.
Mihai a început jocul cu FCSB cu: Lazăr – Bordeanu, Petrea, Marin, Grideanu, Giurgiu, Barnea, Ungureanu, Mihăescu, Daraban, Hornet. Au mai intrat: Bobaru, Tronciu, Tirpe, Necșuță, Ungur.
Tot în Cupa Elitelor, dar la U17, Kids Tâmpa a pierdut, acasă, în Grupa B Seria Vest, 1-4, contra celor de la Universitatea Craiova. Singurul gol al brașovenilor a fost marcat de Bosoi. Liviu Negoiță a început meciul cu: Drăgoiu – Otvos, Clinci, Rojniță, Horjea, Șerban, Bosoi, Vlad, Goșman, Plăiașu, Baican. Au intrat pe parcurs: Bordea, Croitoru, Chițu.
Nici în Cupa de Tineret, Kids Tâmpa nu a avut mai mult noroc. Jucătorii antrenați de Florin Nistoroschi au fost învinși, pe ICIM, cu 7-0, de Universitatea Craiova, în Grupa B Seria Vest.
Nistoroschi a început cu: Drăghici – Bejenaru, Vasile, Piu, Ghioc, Tache, Sima, Dima, Bugnar, Mușetescu, Clinci. Au mai jucat: Szasz, Tenică, Fâșie, Doboșeriu, Măzăreanu.
*Proiect cofinanțat de Consiliul Local și Primăria Municipiului Brașov