ACS Kids Tâmpa Brașov va întâlni, sâmbătă, 8 octombrie, în deplasare, pe CS Blejoi, într-un joc din etapa 7-a a Ligii a 3-a, Seria C5. Brașovenii au parte de un adversar dificil, care a fost mai mereu pe primele locuri din serie.

„Ne aflăm în fața poate celui mai dificil meci din actualul sezon. De ce spun asta? Pentru că întâlnim o echipă care se bate tot timpul pentru play-off, pentru că jucăm pe un teren unde nu am câștigat niciodată, pentru că au mulți jucători cu experiență la nivelul Ligii a 3-a. Au schimbat și antrenorul, iar noul tehnician a adus un plus în exprimarea lor pe teren. Mai mult, noi avem mulți jucători accidentați, din păcate pentru o durată mai mare de timp, astfel că misiunea noastră de a face un rezultat bun la Blejoi este și mai dificilă. Dar asta nu înseamnă că nu vom da totul pentru a avea o evoluție bună și a obține un rezultat pozitiv. Avem un moral foarte bun după ultimele jocuri, astfel că suntem încrezători în posibilitățile noastre”, a declarat Ciprian Anghel, unul dintre antrenorii principali ai ACS Kids Tâmpa Brașov.
Ciprian Anghel și Vasile Tatarciuc nu se vor putea baza la disputa cu CS Blejoi pe Alexa, Cupu, Tenică, Plăiașu și Potecu, toți cu probleme de sănătate.

*Proiect susținut de Consiliul Local și Primăria Municipiului Brașov