ACS Kids Tâmpa a pierdut jocul din primul tur al Cupei României, contra lui KSE Târgu Secuiesc, scor 0-1, după prelungiri. Băieții pregătiți de Vasile Tatarciuc și Ciprian Anghel au făcut un meci bun, din punct de vedere tactic și ar fi putut în mai multe rânduri să închidă soarta calificării în turul secund, cea mai mare șansă aparținându-i lui Marian Kerekes, în prima repriză a prelungirilor. O neatenție în defensivă a făcut, însă, ca trupa covăsneană să obțină calificarea, printr-un gol al lui Szocs, în minutul 119.
„Am pierdut la ultima fază, practic. Fotbalul te pedepsește atunci când nu ești concentrat și nu dai sută la sută. Au fost trei ocazii, puteam să închidem jocul mult mai devreme, dar lipsa de concentrare și superficialitatea au dus la acest deznodământ. Plusurile sunt faptul că stăm bine din punct de vedere fizic și tactic, dar ar trebui să fim mai concentrați în ultima fază a jocului. Mai avem mult de muncă și sperăm ca la începutul campionatului să fim sută la sută”, a declarat Vasile Tatarciuc, antrenor al ACS Kids Tâmpa.
„Din păcate, nu am știut să gestionăm momentele bune de joc. O neatenție a făcut să ieșim din competiție. Am avut ocazii, nu am reușit să le fructificăm, nu suntem concentrați la finalizare, iar acest lucru ne-a costat la final. Ne pregătim pentru primul meci de campionat, trebuie să tratăm fiecare partidă cu seriozitate, iar dacă vrem să ne impunem, trebuie să finalizăm ocaziile pe care ni le creem”, a completat și Ciprian Anghel, celălalt tehnician al „urșilor”.
- În ultimele 13 minute din prelungiri, „alb-albaștrii” au evoluat în zece oameni, după ce Nechita a văzut cartonașul roșu.
- Îi dorim multă sănătate lui Tudor Tenică, jucător care a ieșit accidentat în minutul 24 și care nu de mult timp a revenit după o accidentare care l-a ținut departe de teren o perioadă îndelungată!
ACS Kids Tâmpa: Căldare – Stoica, Sburlea, Potecu, Negotei – Dima (73 Vasu), Moldovan – Tenică (24 Kerekes), Nechita, Bugnar (59 Garvalov) – Zota (73 Plăiașu).