ACS Kids Tâmpa Brașov a mai bifat încă un succes în competițiile amicale. „Ursuleții” antrenați de Ciprian Anghel și Nelu Constantinescu s-au impus la Caraimanul Kids Cup 2022, o întrecere ce a avut loc la Bușteni.

„Încă un succes meritat pentru acești copii frumoși și foarte talentați. A fost o competiție interesantă, în care s-a văzut că suntem pe un drum bun. Începe să se lege o echipă, deși acești copii sunt la o vârstă la care încă nu se poate vorbi de perfomanță în fotbal. Însă, victoriile sunt un lucru foarte bun, ce ne ajută să ne dezvoltăm frumos”, a declarat Ciprian Anghel.

Anghel și Constantinescu au folosit următorul lot la Caraimanul Kids Cup 2022: Andrei Gyorfi, Nicolas Petria, David Florea, Alex Lică, Dario Ganea, Corado Ganea, Vlad Tonie, Ștefan Ciucă.

Iată rezultatele înregistrate de Kids Tâmpa 2015:

ACS Kids Tâmpa Brașov – FC Juniorul Brașov 18-0
ACS Kids Tâmpa Brașov – Caraimanul Bușteni 8-1
ACS Kids Tâmpa Brașov – SCF Panacea Măneciu 15-0
ACS Kids Tâmpa Brașov – Juniorul 83 Ploiești 11-0