ACS Kids Tâmpa Brașov a participat zilele trecute la ediția 2022 a Campionatului Național de Scrimă pentru Copii. O competiție puternică, folosită de antrenorul „ursuleților”, Sorin Mladin, pentru a afla care nivelul elevilor săi, dar și pentru a căpăta experiență.
„A fost o întrecere din care am ieșit cu multe plusuri, chiar dacă aventura noastră s-a oprit în 16-imi. A fost un concurs trăit la maximă intensitate de toți cei prezenți în sală, sportivi, antrenori, susținători. «Ursuleții» au luptat cu multă dăruire, chiar dacă pentru mulți dintre ei a fost prima întrecere la acest nivel. Mă bucur că am reușit să participăm cu un număr mare de sportivi. Performanța în sport nu este ceva ce se obține instant. Trebuie să o luăm pas cu pas, cu antrenamente intense, dar și participând la cât mai multe concursuri. Competițiile, oficiale sau amicale, ne ajută să gestionăm mai bine emoțiile și ne oferă mai multă experiență de viață. Vom folosi ceea ce am învățat la aceste campionate naționale și sunt sigur că vom ieși mai puternici pe viitor”, a declarat Sorin Mladin.
Lotul Kids Tâmpa la CN de Copii 2022:
U13 – Horia Mladin, Thea Bârligă, Ilinca Marinescu, Teodora Marin, Diana Mathe
U11 – Andrei Stoica, Yasmina Ilie, Sorina Pumnea
U9 – Mihai Ilarian, Vlad Taropa, Ștefan Mathe, Radu Bâlbâie, Matei Stoica, Medeea Mihai, Mihnea Oancia, Silvia Ienei
Ediția 2022 a CN de Copii, care s-a desfășurat la Sala Floreasca din București, a marcat un record pentru scrima românească. A fost ediția cu cei mai mulți participanți din istoria scrimei din țara noastră, peste 800 de sportivi fiind prezenți pe planșele de concurs la toate armele (sabie, spadă, floretă). „Dacă până acum recordul era de 500 de sportivi, acum au fost peste 800, un număr nemaiîntâlnit la noi. A fost o concurență puternică, de aceea sunt mândru de ceea am realizat”, a mai adăugat antrenorul „urșilor”.