ACS Kids Tâmpa a reușit o performanță frumoasă, readucând un titlul de campion național de badminton la Brașov după o pauză de mai bine de 20 de ani. Gruparea „alb-albastră” a participat, zilele trecute, în premieră, la Campionatul Național de Badminton, unde a bifat câteva rezultate frumoase, după o muncă asiduuă. Astfel, elevii antrenorului-coordonator Dan Stegaru au reușit să obțină două titluri de campion național, un loc 2 și cinci locuri 3, după cum urmează:
U13
Locul 1 – simplu băieți – Maxim Iacob
Locul 1 – dublu băieți – Maxim Iacob + Ioan Fircea (CSM Timișoara)
Locul 2 – dublu mixt – Maxim Iacob + Alexia Miron (Interfast Bacău)
Locul 3 – simplu băieți – Victor Vizi
Locul 3 – simplu fete – Amalia Sohodoleanu
Locul 3 – dublu fete – Amalia Sohodoleanu + Eva Dobrotă (Aztek București)
U15
Locul 3 – dublu băieți – Maxim Iacob + Ioan Fircea (CSM Timișoara)
U17
Locul 3 – dublu mixt – Rareș Garalbatin + Alexandra Scarlat (Sportul Studențesc)
„Sunt niște rezultate frumoase, care ne-au depășit așteptările. A fost prima noastră participare ca și club la campionatul național, prima dată când am avut sportivi la toate categoriile de vârstă și pot spune că am reprezentat cu mândrie Brașovul. Suntem foarte bucuroși că am reușit să dăm din nou un campion național de badminton din Brașov după mai bine de 20 de ani. Din anii ’90 nu a mai avut acest oraș un campion la această frumoasă disciplină. Am avut rezultate bune, dar eu zic că am fi putut și mai mult. Este o competiție din care am învățat și care ne ajută în parcursul nostru de a deveni cei mai buni. Nu va fi ușor, dar cu multă muncă, ambiție și pasiune, sunt sigur că vom reuși”, a declarat antrenorul-coordonator al secției de badminton de la Kids Tâmpa, Dan Stegaru.
Tehnicianul „urșilor” a mai precizat că în 2022 vrea ca elevii săi să crească și mai mult: „2021 a fost un an bun pentru noi. Am muncit mult, dar, încet și în timp, au început să apară și rezultatele bune. Și ce este cel mai îmbucurător este faptul că am construit o bază foarte bună de copii foarte talentați, de toate vârstele, care au un potențial foarte mare. Sunt nume poate necunoscute acum, dar de care veți auzi cu siguranță în următorii ani. Nu a fost ușor, dar lumea din Brașov începe să prindă sentimente frumoase legate de badminton și crede în noi și în posibilitățile pe care le avem. Iar asta ne dă încredere că putem reuși orice. Avem în plan să ne mărim efectivul astfel că invităm părinții care au copii pasionați de acest sport să ne contacteze. De asemenea, rezultatele din 2021 ne obligă să creștem și mai mult și să arătăm și mai tare de suntem în stare”.
Dan Stegaru s-a bazat pe următorii sportivi la Campionatul Național: Maxim Iacob (U13, U15), Victor Vizi (U13), Amalia Sohodoleanu (U13, U15), Irina Garalbatin (U15), Teodora Garalbatin (U15), Karuna Vizi (U15), Călin Grăjdieru (U15), Rareș Garalbatin (U17, U19, U23 și seniori).
Mai multe detalii despre secția de badminton a ACS Kids Tâmpa Brașov, dar și informații legate de înscrieri puteți afla de la Dan Stegaru la următorul număr de telefon: 0735 523 676.