Banca tehnică a echipei noastre de Liga a 3-a are un nou membru, începând cu startul lui 2021, Vasile Tatarciuc alăturându-se colectivului din care mai fac parte Adrian Hârlab, Ciprian Anghel, Nicolae Văduva și Ionuț Murariu.

Fostul fotbalist al formațiilor Metrom Brașov, Bucovina Suceava, Cimentul Fieni, FC Brașov și Unirea Tărlungeni a făcut și până în prezent parte din staff-ul tehnic al „urșilor”, însă în cadrul academiei, mai exact la echipa Under 19. Acesta a antrenat, în trecut, și pe Ciucaș Tărlungeni, în Liga a 4-a brașoveană.

„Colaborarea mea cu ACS Kids Tâmpa este ceva mai veche, fiind în staff-ul academiei, la echipa de U19. Mă bucură propunerea colegilor mei, de a mă alătura băncii tehnice a formației de seniori! Primul meu gând este acela de a ne salva de la retrogradare pe teren. Să jucăm un fotbal plăcut, care să ne aducă și cât mai multe puncte. Și să producem jucători, pentru că acesta este principalul obiectiv al clubului. Am o relație bună cu ceilalți membrii ai staff-ului și sunt sigur că vom face o treabă bună împreună. A contat și faptul că am lucrat cu o bună parte dintre băieții din lot la Ciucaș Tărlungeni și că îmi place în general să lucrez cu jucători tineri. M-am bucurat să îi văd determinați în aceste zile și am încredere că vom face treabă bună, a declarat Vasile Tatarciuc.

„Vasile vine cu experiența sa de jucător, fiind un nume cunoscut în fotbalul brașovean în ultimii 20 de ani. Lucrăm de ceva vreme împreună, am colaborat bine în Liga Elitelor și sperăm să facem o figură bună în continuare și la seniori!, a precizat Ciprian Anghel, antrenor al ACS Kids Tâmpa.