Gata! Vacanța s-a terminat oficial și pentru componenții grupelor cele mai mici de la Academia de Fotbal ACS Kids Tâmpa Brașov. Astfel de la cei de 2008, care sunt în ultimul an de 8+1, până la cei mai mici dintre „urși”, cei născuți în 2015 și 2016, toți au revenit la antrenamente, cu zâmbetul pe buze, dar și cu o dorință foarte mare de a face ca anul 2021 să fie unul mai bun.

„După un an 2020 în care ne-au lipsit meciurile, sperăm ca 2021 să fie mai bun cu noi în ceea ce privește activitatea competițională. Copiii au nevoie de jocuri pentru a progresa, pentru a se dezvolta corect. Mă bucur că i-am văzut fericiți că s-au reîntors la antrenamente și că s-au reunit cu prietenii și colegii lor. Am văzut entuziasm și optimism, ceea ce nu poate decât să mă facă să sper că avem în față un an în care putem realiza multe. Nu ne va fi ușor, vom avea mult de tras, dar sunt sigur că vom reuși”, a declarat coordonatorul părții de minifotbal de la ACS Kids Tâmpa Brașov, Cristian Cristea.