*Cadou aniversar, la 11 ani de la înființarea clubului
ACS Kids Tâmpa Brașov a obținut o victorie importantă, vineri, la Ploiești, unde a întâlnit echipa secundă a Astrei, într-un meci contând pentru etapa a 6-a din Liga 3.
„Urșii” s-au impus cu 2-1 (2-1), cu două goluri semnate de atacantul Marian Kerekes (13, 30), în timp gazdele au înscris dintr-un penalty transformat de David Brăilă (41).
Echipa antrenată de Adrian Hârlab, Ciprian Anghel și Nicolae Văduva reușește, astfel, prima victorie în deplasare în Liga a 3-a, acumulând 6 puncte și ocupând locul 8 în clasamentul Seriei a 5-a.
De remarcat, în poarta „alb-albaștrilor” s-a aflat Tudor Botiș, un tânăr născut în 2005, care a avut o evoluție foarte sigură. De altfel, acesta a debutat și în Liga Elitelor U19, în urmă cu două săptămâni.
„Exact cum ne așteptăm, a fost un joc greu, dar am avut norocul să nu mai facem erori personale. Am fi putut închide partida, având alte trei situații clare de gol, una în prima repriză și două într-a doua. Și adversarul a avut o bară, dar considerăm că victoria este una meritată. Bucuria este cu atât mai mare cu cât pe 15 octombrie clubul nostru a aniversat 11 ani de la înființare, 11 ani de la primul antrenament. În tot acest timp am devenit cea mai bună școală formatoare din județ și iată că începem, să facem pași mici, așa cum ne-am obișnuit, și la nivel de seniori”, a declarat Nicolae Văduva.
„Nu am mai primit gol în debutul partidei, a fost foarte bine că am trecut de primele minute în acest fel. Mai mult, am și marcat repede, ceea ce ne-a dat încredere. Penalty-ul gazdelor cred că a fost ușor acordat, însă am gestionat bine a doua parte a meciului. Chiar dacă Astra a avut posesia, am reușit să ne păstrăm avantajul și să obținem cele trei puncte”, a precizat și Ciprian Anghel.
ACS Kids Tâmpa Brașov: Botiș – Sburlea, Cupu, Ionescu, Enache – Popa (91 Mitrică), Marin – Zota (91 Stoica), Mureșan (73 Moroie), Crihan – Kerekes (85 Moldovan)
Antrenori: Ciprian Anghel, Nicu Văduva
Director tehnic: Adrian Hârlab
În runda următoare, Kids Tâmpa, pe 23 octombrie, va primi vizita celor de la KSE Tg. Secuiesc.