Alexandra Ciucu, o brașoveancă, componentă a lotului național de senioare a României, dar și a echipei Știința Bacău, se pregătește în aceste zile alături de junioarele de la ACS Kids Tâmpa Brașov, sub comanda lui George Andrei. Tehnicianul grupării de la poalele Tâmpei este nimeni altul decât cel care i-a călăzuit Alexandrei primii pași în volei, pe când aceasta avea 10 ani și pe care a ajutat-o să devină o sportivă de mare viitor.

„Este pentru al doilea an consecutiv când o avem ca și colegă de antrenament pe Alexandra. Ea profită de vacanța pe care o are de la echipa de club și de la lotul național și vine cu plăcere să mai facă puțină mișcare cu noi și să le mai transmită fetelor noastre din experiența pe care a acumulat-o în ultimii ani. Este un lucru extraordinar că fetele de la Kids Tâmpa au șansa de a se pregăti cu o jucătoare de lot național, care a obținut performanțe în ultmii ani și la echipa de club și la echipa națională. Alexandra este un caracter frumos, o fată educată, respectuoasă, care nu a uitat niciodată că și ea a fost în postura fetelor noastre și că orice sfat, orice ajutor, orice zâmbet venit de la cineva cu o experiență mai mare contează enorm. Ea face parte dintr-o generație de fete pe care am avut norocul să le cresc și să ajut să ajungă la rezultate notabile în primele două ligi din România. Ne bucurăm că Alexandra este cu noi, îi mulțumim pentru ajutor și îi urăm succes în noul sezon”, a declarat George Andrei.
Tânăra brașoveancă (24 de ani) spune că îi place să se pregătească cu fetele de la Kids Tâmpa și cu fostul ei antrenor: „Mă bucur că am ocazia să mă antrenez cu fetele și cu domnul profesor. Chiar îmi plac mult antrenamentele. În ciuda faptului că sunt în vacanță, este bine să fac mișcare pentru ca organismul să se adapteze mai ușor la efort când voi reveni la programul de pregătire pentru noul sezon. Le văd pe fete foarte pasionate și îmi place asta. Față de acum doi ani, când ne-am întâlnit prima dată, se vede că au progresat mult și că au un viitor frumos. Și eu învăț de la ele și de la domnul profesor și ele au învățat lucruri de la mine așa că toată lumea are numai de câștigat. Plus că mă bucur enorm că ajut o echipă de-a mea, brașoveană, să readucă voleiul în prim plan”.
Alexandra Ciucu evoluează la Știința Bacău, în Divizia A feminină (prima ligă a voleiului românesc), după experiențe la Unic Piatra Neamț și la CSM Rm. Vâlcea (ultima în Divizia B). Brașoveanca are în plamares un titlu de vicecampioană națională la junioare 1, cu CSM Rm. Vâlcea, dar și un loc 3 cu Știința Bacău în Divizia A. De asemenea, cu gruparea băcăuană a ajuns până în semifinalele Cupei CEV, a doua competiție europeană ca importanță după Liga Campionilor.
La echipa națională, Alexandra Ciucu participat la Silver League, întrecere câștigată de România în 2019, dar și la Campionatul European, unde „tricolorele” au ajuns până în sferturile de finală. „Sunt fericită pentru rezultatele din ultimii ani, dar visul meu este să ajung să joc într-un campionat puternic, cum sunt cele din Turcia sau Italia. De asemenea, pentru noul sezon aș dori să terminăm pe podium cu Știința Bacău și să ajungem cât mai departe în Cupa CEV”, a mai adăugat tânăra voleibalistă.